Comunicații radio

Comunicații radio

La editia din 2018 venim cu o echipa mult mai mare decat in anii precedenti, formata preponderent din tineri. Suntem pregatiti sa va impartasim din tainele comunicatiilor prin unde radio. Vom avea o multime de activitati practice, demonstratii, concursuri si premii surpriza. Ne vom distra, vom face legaturi radio in toate colturile lumii, ne vom juca si vom simula legaturi radio intre noi folosind limbajul si codurile specifice radioamatorilor.

Printre altele, ne vom preocupa de:

 

Simulari de legaturi radio

Vom invata cum se fac legaturile radio intre noi si voi. Vom pune in practica notiunile acumulate legate de coduri si proceduri de operare, iar cei mai priceputi vor primi cate un QSL semnat de membrii echipei.

 

Legaturi pe sateliti de radioamator

Un numar tot mai mare de sateliti au la bord echipamente de radioamatori. Vom folosi un astfel de satelit pentru a realiza legaturi radio la mare distanta.

 

Vanatoarea de vulpi       

Aceasta actiune practica este un joc antrenant. Nu este vorba despre o vulpe adevarata, ci de un emitator ascuns care urmeaza sa fie gasit de voi utilizand un receptor directional.

 

Antene si propagare

Vom prezenta teoretic si practic diferite antene, le vom simula, vom discuta despre rolul propagarii, vom studia cateva programe de predictie si le vom testa facand legaturi radio.

 

Situatii de urgenta

Radioamatorii au cunostintele si capabilitatile de a interveni in sprijinul autoritatilor in situatiile de urgenta. Vom vorbi despre ce pot si ce nu pot face radioamatorii in astfel de cazuri.

 

RO-LINK

Un grup de pasionati lucreaza la formarea unei retele nationale de repetoare interconectate. Vom prezenta conceptul si avantajele acestei retele, precum si rolul ei viitor in situatiile de urgenta.

 

Tehnici moderne de comunicare

Calculatoarele au patruns in domeniul comunicatiilor radio. Radioamatorii au initiat metode noi de comunicare prin intermediul calculatorului si a undelor radio. Informatiile transmise in aceste moduri reusesc sa strabata distante mai mari decat cele traditionale.

Vom invata si demonstra practic cum comunicam folosind modurile digitale.

 

Echipamente digitale de comunicatii (SDR)

Calculatoarele au patruns si in domeniul echipamentelor de comunicatie radio. Functii importante ale statiilor radio au fost preluate de catre calculator. Vom invata si demonstra modul in care functioneaza un astfel de echipament SDR.

 

 

Pregatire pentru autorizare

Pentru a deveni radioamator trebuie sustinut un examen ce consta in minimum trei probe pentru clasa a IV –a sau patru probe pentru clasa a III –a. Suntem gata sa va pregatim pentru sustinerea examenului in vederea obtinerii certificatului de radioamator. Vom invata coduri si proceduri de operare, protectia muncii, regulamente si radiotehnica. Cei mai bine pregatiti vor pleca cu premii surpriza de pe insula.

 

Speram ca v-am starnit macar putin interesul. Va asteptam cu drag sa ne jucam invatand si sa invatam jucandu-ne.

 

Instructor: Mihai Stanca