Dans contemporan

Dans contemporan

Coordonator:  Gabriela MILODIN

Dansul contemporan, conexiuni și revelații ale corpului uman, dincolo de cuvinte 
 
Descrierea programului:
 
„Este foarte important ca fiecare dintre noi sa aibă încredere în propriile sentimente, gânduri și imaginație, oricare ar fi acestea, fără a forța nimic […]. O abordare deja trasată nu ma interesează, pentru că e definitiva. Cred ca e bine să nu știi, e fantastic să nu știi…” (Pina Bausch, coregraf)
 
Workshopul de dans își propune să exploreze limbajul dansului și al corpului uman, dincolo de barierele societății de consum și ale timpurilor noastre. Dansul, mijloc de expresie artistica sau ritualica, sau pur și simplu o expresie simplă și fireasca de manifestare a dragostei de viață a oamenilor, a reprezentat încă din cele mai vechi timpuri o disciplină fundamentală a educației, fiind considerat un bun mijloc pentru a menține cat și de a sădi sentimente de eliberare, purificare (știute fiind virtuțile sale terapeutice nebănuite) cât și solidaritate socială.
Pornind de la dansul contemporan la care se adaugă noțiuni adiacente din alte dansuri prezente pe pământ în diverse civilizații (precum noțiuni de flamenco – cel mai iubit și mai vechi dans iberic, jazz modern, dans african, dans peruan, dans maramureșean, etc.), workshopul dorește să universalizeze, să armonizeze și să consolideze atât la nivel individual cât și la nivel de grup, prin exerciții de conexiune, contact improvisation, body awareness. Totodată, se va studia dansul în relația sa cu teatrul și reprezentarea scenica, omul și masca, dansul și scena, dansul și emoțiile și revelațiile pe care le aduce dansul, prin ceea ce este cel mai de preț în valorizarea sa, corpul uman și mesajele sale dincolo de cuvinte.