Futurologie

Futurologie

Acest curs face parte din programul Atelierului de Complexitate a Centrului pentru Studii
Complexe. Programul detaliat.

Dinspre viitor spre prezent- reflectii pe marginea futurologiei din perspectiva metodei si legii constructale.

Instructor: Andi Caragea

Legea Constructala are un enunt oarecum surprinzator pentru o lege fizica.

„Pentru ca un sistem natural sa persiste in timp, acesta trebuie sa evolueze astfel incat sa asigure un acces mai simplu fluxurilor care il strabat“.

Formularea ”pentru ca … trebuie” induce ideea actiunii unei cauze finale, ceea ce (in epoca noastra) este considerat stiintific neortodox, daca nu de-a dreptul pseudostiintific.

Iata cum explica Adrian Bejan legea constructala si relatia acesteia cu termodinamica, prin prizma raportului perfectiune-inperfectiune.

„Imperfectiunea“ (in fizica – nn) se refera in general la realitatea ca orice lucru (curent, masa), care se misca ori curge, face asta pentru ca este impins. Lucrul (efortul) de impingere este distrus (disipat) prin rezistentele pe care mediul inconjurator al respectivei miscari le opun. De aceea, distrugerea de efort (de exemplu, cel egal cu combustibilul consumat pentru a muta un vehicul de la A la B) este (de privit, in sensul de fata ca ) imperfectiune. Miscarile care distrug mai putin sunt mai putin imperfecte. Limita ideala de curgere fara imperfectiuni este limita lui Sadi Carnot in termodinamica (Legea Entropiei ). Legea Constructala (complementara acesteia – n.r.) comanda fenomenul prin care sistemele de curgere tind spre „ideal“; ele se indreapta in mod evolutiv, in timp, prin generare de configuratii (design) care se succed pentru a curge „mai bine si mai bine“… fara sfarsit, in aceasta directie care reprezinta fenomenul constructal de „evolutie“ in fizica (mai larg decat in biologie).”1

Legea constructala este validata in tot mai multe situatii si cazuri concrete, de la sistemul climatic si pana la performanta in sport sau in modul de structurare a institutiilor academice si de cercetare. Aceasta conduce la un tip de viziune asupra Naturii in sensul ca aceasta este similara unui proiect la care participam.

Principiul constructal, formulat de Adrian Bejan, afirma ca „orice aflux care se scurge prin circuitele unui sistem este confruntat obligatoriu cu factori ce deturneaza energia spre locuri in care nu poate fi exploatata“. Drept urmare, pentru a-l face sa fie mai performant exploatabil, sunt necesare „distributia optima a imperfectiunilor“ si „asigurarea accesului mai simplu la fluxurile care il strabat“.

Dupa cum se poate remarca, acesta este un principiu de proiectare. De aici, profesorul Adrian Bejan face insa un pas de generalizare radicala si chiar de shiftare de paradigma.

El afirma ca Natura in integralitatea ei se manifesta ca si cum ar fi proiectata si reproiectata permanent cu respectarea unei legi de aplicare a principiului (de proiectare) constructal.

Implicatiile posibile ale principiului constructal in filosofia stiintei si in filosofia generala sunt inca putin explorate, autorul refuzand sa se aventureze peste o limita pe acest taram.

In conferinta din acest an pe care o voi sustine pe Atlantykron voi face cativa pasi in directia explorarii unor astfel de implicatii si le voi aplica la problematica studiului viitorurilor (futures studies).