Sport și Competiție

Sport și Competiție

Distractie, socializare, relaxare si agrement. Participanţii beneficiază de un cadru in care să poată fi activi şi să poată progresa din punct de vedere sportiv şi social.

Volei, tir cu arcul, badminton, şah, darts, skandenberg – o gama diversă de competiţii sportive şi activităţi distractive.

Animatori sportivi:

Vicențiu GROSU

Ramin BOLHASSANI

Participă cursanţii academiei cu vârste între 10 şi 50 ani.

 

Volei

sport-volei

William G. Morgan (1870-1942) a rămas în istorie ca inventator al jocului de volei, care la început a fost denumit „Mintonette”. Tânărul Morgan l-a întâlnit pe James Naismith care în 1891 inventase jocul de baschet. Baschetul care începuse să se dezvolte se pare că prinsese la cei tineri, dar era necesar să realizeze o alternativă mai puţin violentă pentru membrii care nu mai erau foarte tineri şi ceruseră acest lucru.

Regulament

Voleiul este un sport practicat de doua echipe compuse fiecare din cate doi jucatori, pe un teren de nisip, impartit in doua parti de un fileu. Mingea este jucata prin lovirea cu orice parte a corpului. Pentru fiecare echipa, obiectivul jocului este sa trimita mingea regulamentar, pe deasupra fileului in terenul advers si sa impiedice mingea sa cada in propriul teren.

Mingea este pusa in joc de catre jucatorul de la serviciu. Jucatorul serveste expediind mingea cu o mana sau un brat, pe deasupra fileului, catre terenul advers.

O echipa este acreditata sa loveasca mingea de trei ori, spre a o returna in terenul advers.

Unui jucator nu ii este permis sa loveasca mingea de doua ori consectutiv (cu exceptia blocajului).

Faza continua pana cand mingea atinge suprafata terenul, iese din joc sau echipa greseste, returnand-o neregulamentar. Echipa care castiga faza de joc marcheaza un punct. Cand echipa de la serviciu castiga faza, ea continua sa serveasca marcand un punct .

Cand echipa de la primire castiga faza de joc, ea marcheaza un punct si obtine dreptul de a servi, aceast lucru numindu-se „schimbare de serviciu”. Jucatorul de la serviciu trebuie sa fie alternat, de fiecare data, cand este „schimbare de serviciu”. Echipa care castiga doua seturi din trei, castiga meciul. Primele doua seturi se vor juca pana cand o echipa realizeaza 21 puncte. In eventualitatea jucarii setului decisiv (al 3-lea), echipa care realizeaza 15 puncte castiga setul si meciul.

 

Tir cu arcul

sport-tir

Tirul cu arcul este arta, tehnica sau abilitatea de a propulsa săgeți, folosind un arc. Din punct de vedere istoric, tirul cu arcul a fost folosit pentru vânătoare și luptă, iar în timpurile moderne, utilizarea sa principală este în sport (tirul cu arcul fiind o probă olimpică) și în activitățile de agrement.

Regulament

Activitatea va fi condus de catre o persoana desemnata de organizator, care raspunde de organizarea si de securitatea competitiei. Instructorul va avea la dispozitie un dispozitiv de semnalizare acustic, cu care va da startul sau va dispune incetarea tragerilor, de cate ori va fi necesar pentru buna desfasurare si securitatea concursului.

Este preferabil ca directia principala de tragere sa fie spre nord. Arcasii vor trage numai dupa semnalul sonor dat de instructorul concursului In toate cazurile cand din cauza nerespectarii regulilor, un concurent pune in pericol buna desfasurarea sau sanatatea vreunei alte persoane, acesta va fi eliminat imediat din concurs. Armarea arcului va fi facuta in asa fel incat in caz de declansare accidentala a arcului sageata sa nu poata parasi zona sigura. Nici un tragator nu are voie sa atinga echipamentul altuia, fara permisiunea expresa a acestuia.

 

Şah

sport-sah

Izvoarele istorice atestă faptul că se juca șah prin secolul VI în Persia. Jocul s-a răspândit prin secolul VII o dată cu extinderea și invaziunii islamice în Orientul Apropiat, Africa de Nord, Bizanț, Italia, Europa de Est și Spania. In evul mediu șahul era considerat de nobili ca un joc de elită, pe când biserica a dezaprobat jocul timp de câteva secole. Prin secolul XVI se vor modifica mult regulile de joc, astfel se poate vorbi că în acel timp a apărut sahul modern.

Regulament

Tragerea la sorti a ordinii initiale a concurentilor, la fiecare runda, precum si stabilirea clasamentelor dupa fiecare runda si final. Într-o runda fiecare concurent joaca o singura partida cu culoarea aleasă.

Regina (Dama) sta pe un camp de culoarea sa. Partidele se joaca in ritmul sahului-rapid

O partida se considera incheiata atunci cand intervine una din situatiile:

  • neprezentarea unui jucator –
  • cedarea partidei – unul din jucatori anunta ca cedeaza partida,
  • convenirea Remizei – cei doi jucatori convin asupra remizei.

 

Badminton

sport-badminton

Originile badmintonului au fost descoperite în India, China şi chiar în Polonia, dar aceste cercetări istorice sugerează doar asemănări generale. Badmintonul şi-a căpătat denumirea de la ducele englez de Beaufort a cărui moşie de la ţară – numită Badminton – a fost locul unde în 1873 a avut loc o petrecere în aer liber. Invitaţii au jucat acest joc şi l-au numit ulterior „ jocul de la Badminton ”.

Regulament

Punctul este obtinut de un jucător care loveste fluturasul peste plasa si aceasta cade pe pamant in terenul adversarului. Punctul se pierde cand fluturasul loveste plasa sau cade in afara terenului de joc. Puncte se mai pierd si cand se comit greseli. Greseli:

  • fluturasul loveste sportivul
  • corpul sportivului sau racheta sportivului ating plasa
  • fluturasul atinge pamantul inainte sa treaca de plasa
  • fluturasul este lovit de doua ori

Ca sa castige un punct sportivul trebuie sa se afle la originea servei. Regulament serva:

  • Serva se face in diagonal
  • Picioarele servantului trebuie sa atinga amandoua pamantul
  • Serva trebuie sa se faca deasupra taliei

Concursul se termina cand sportivul ( sportivii ) castiga doua seturi din trei, de 15 puncte.

 

Darts

sport-darts

Darts-ul este un joc popular care are o istorie bogata in spate. La originile sale darts-ul a fost o metoda de antrenament pentru arcasii din Anglia Medievala, in special pentru recrutii de artilerie care se antrenau aruncand cu mana sageti scurte, fara sa utilizeze arcul, Odata cu expansiunea imperiului britanic darts-ul a cunoscut o dezvoltare fara precedent. Datorita regulilor extrem de simple si accesibilitatii sale din punct de vedere finaciar, darts-ul a fost foarte bine primit in toate colturile lumii.

Regulament

Darts-ul se joaca intre doi jucatori aleşi prin tragere la sorţi. Noua aruncari de incalzire pentru fiecare jucator, sunt permise in general, inaintea inceperii jocului propriu zis. Dupa aceste noua aruncari de incalzire, pentru a determina cine incepe primul, fiecare jucator arunca cate o sageata iar jucatorul cu sageata cea mai apropiata de centrul tablei de joc incepe jocul.Fiecare jucator arunca 3 sageti in tura sa. Daca piciorul jucatorului calca linia in timpul unei aruncari, aruncarea respectiva este anulata, puctele acumulate de la sageata respectiva nu se puncteaza. Sagetile trebuie sa stea in tinta cel putin 3 secunde dupa ce ultima sageata a fost aruncata. Nu se puncteaza sagetile care nu stau in tinta. Ideea de baza este ca fiecare echipa incepe cu un numar de puncte (301, 501, 601, 801, 1001) iar castigatoare este echipa care isi reduce scorul la exact ZERO.

 

Skandemberg

sport-skandemberg

O pictură a ceea ce pare a fi un concurs de skandenberg a fost descoperită într-un mormânt egiptean datând din aprox. 2000 înainte Hr. Sportul modern are la bază un joc american. De fapt, se numea adesea indian wrestling (luptă indiană), fiind practicat de graniceri în secolul XIX. Skandenbergul s-a dovedit a fi o întrecere semi-populară în liceele si colegiile americane de la jumătatea secolului XX, de asemenea era o întrecere practicată cu precădere în barurile americane („tavern sport”).

Regulament

  1. Orice meci va fi arbitrat de 1 arbitru.
  2. Concursul se va desfasura pentru doua categorii: participantii pana la 80 de kilograme, respectiv 80 + de kilograme.
  3. Concursul se desfasoara atat pentru mana stanga cat si pentru mana dreapta.
  4. Toti participantii îsi asumă urmările oricărui accident posibil cauzat de participarea la competitie.