STOLNICU PETRICA – YO9RIJ

STOLNICU PETRICA – YO9RIJ

Instructor
Ani participare: .

Biography

Pasiunea pentru comunicații radio prinde contur în anii de gimnaziu când construiește un transmițător în cod Morse cu bec. Ulterior în cadrul Liceului Henri Coandă – Bacău, descoperă comunicațiile prin unde radio și radioamatorismul în cadrul radioclubului fabricii de avioane – Aerostar Bacău. Pe timpul anilor de liceu adaugă în lista de pasiuni și pe cea a saltului cu parașuta, devenind parașutist sportiv. Continuă studiile în domeniul militar și devine absolvent al Institutului Militar de Transmisiuni Decebal – Sibiu și apoi încadrează pe parcursul carierei două dintre cele mai prestigioase unități militare ale armatei României. Parcurge diferite forme de pregătire ca și parașutist militar, scafandru, operator radio, instructor de parașutism, alpinism, supravețuire, HUMINT, etc și execută un număr considerabil de misiuni în teatrele de operații externe. Este Militar Veteran al teatrelor de operații și este medaliat de 14 ori cu diferite distincții militare românești și străine. Recent este medaliat cu Emblema de Onoare a Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, în semn de apreciere pentru implicarea în dezvoltarea comunicațiilor profesionale și de amator din România.
Se află la al doilea mandat de Președinte al European Radio Amateurs’ Organization – EURAO și membru în Comisia ECOSOC al UN din 2018. Conduce programe de comuncații în regim de amator fiind autorul și câștigătorul a unui număr de 4 programe cu finanțare privată destinate copiilor pentru a îi ajuta să descopere magia comunicațiilor prin radio. Publică articole de specialitate și este autorul seriei “În Lumea Undelor” din revista Știință și Tehnică.

STOLNICU PETRICA/ROMANIA/Ani participare- 2010, 2012,2017,2018,2023, 2022, 2024/ instructor coordonator atelierul de comunicații terestre și extraterestre /Președinte Asociația RadioȘtiința