Istoria Academiei Atlantykron

Traita de Sorin Repanovici, Aurel Carasel, Alexandru Mironov … si nu numai 

____________________________

Primul deceniu: Începuturile

In mijlocul brațului vechi al Dunãrii, la circa 20 de kilometri nord de Cernavodã, se aflã o insulã a viitorului așezatã lângã o cetate anticã. Localnicii o numesc „Inelul de piatrã”. Noi i-am spus Atlantykron si a devenit un leagãn al imaginației. Acum douã milenii, Capidava era un centru sacru al dacilor. Apoi a fost cetate de granițã a Imperiului Roman si dupã aceea a celui de Rãsãrit (Bizantin), care, printre alte denumiri, se numea (și, din pãcate, puțini pun în valoare acest adevãr)… România.

Secretul magiei insulei este simplu. Îmbinarea dintre naturã și oameni. Chiar dacã insula (inundabilã în cea mai mare parte a anului) este veche, iar oamenii au tot pãșit, cu siguranțã, aici de-a lungul miilor de ani, o nouã poveste a început acum 36 de ani.

În 1989, avea loc prima debarcare, de recunoaștere, pe insulã. Principalii „conchistadori“ au fost jurnalistul de științã Alexandru Mironov, scriitorul Aurel Cãrãșel și liceanul Sorin Repanovici, care a devenit argintul viu și organizatorul principal al taberei. Profesorul Mironov, impresionat de entuziasmul membrilor cenaclului Atlantis din Cernavodã, înființat de cãtre Aurel Cãrãșel, a pro- pus o nouã tabãrã de varã, cu tematicã SF, în naturã, așa cum fuseserã cele din anii ’80, de la Guranda și Strunga, și cea de la Amara (organizatã de cenaclul din Slobozia în 1989 și 1990). Sorin Repanovici a propus locația, o insulã unde mergea la pescuit cu tatãl sãu. Alãturi de cei trei, au mai fost prezenți atunci pe insulã Gabriel Grosu, Simona Vlãdãreanu, Alina Popov, Dodo Nițã și Aida Gușan. Acel ostrov magic i-a captat pe „descãlecãtori“ din primele clipe, o dragoste la prima vedere.

Începând cu urmãtorul an, primul al unei Românii ieșite din comunism, Atlantykron a început. Poate cã Ale- xandru Mironov era singurul „visãtor realist“ care își imagina atunci cã ne vom strânge pe acea insulã și peste 10, 20 de ani sau mai mult. Restul încã trãiau momente- le. În tumultul celor 30 de ani de democrație și societate deschisã, s-au schimbat multe, au apãrut și au dispãrut tendințe, mode, evenimente. Au apãrut multe posturi de TV și de radio, internetul, telefonia mobilã. Însã Atlantykron a reflectat, într-un mod ideal și constant, an de an, societatea civilã. Paradoxal, tabãra/ academia s-a redefinit de la an la an, dar a rãmas constantã ca spirit și influențã.

În 1990 a avut loc prima ediție, la care circa 30-40 de participanți au stat în corturi. Nu exista curent electric. Erau doar focuri de tabãrã, la care în fiecare searã se citeau povestiri aduse de acasã sau scrise la fața locului, pe participanți prinzându-i adesea zorii dimineții. În 1991, a fost prima ediție modernã. Au existat bac ponton și curent electric, au fost invitați speciali. Partea literarã a fost coordonatã de scriitorii Romulus Bãrbulescu și George Anania. A fost realizat un film SF cu persona- je interpretate de participanții la Atlantykron, dupã un scenariu de Ovidiu Petcu și prezentat la TVR în cadrul emisiunii Salut Prieteni a regretatei realizatoare Jeana Gheorghiu. Regizor a fost tânãrul Nicu Cozma. Tot în 1991, a venit pentru prima datã pe insulã Constantin D. Pavel, fondator al cenaclului „Planetar“, care, peste ani, în 2002, avea sã înființeze editura Pavcon, iar în 2016 colecția de carte SF, publicând zeci de autori români, dar și volume dedicate Atlantykronului. Atunci a fost ultima manifestare SF importantã la care a participat Dan.

Merișca. În 1992, tabãra a început sã capete caracter in- ternațional, prin venirea scriitorului italian Roberto Qua- glia și a secretarului Societãții Europene de SF, Bridget Wilkinson. De-a lungul primilor ani, alãturi de cei trei fondatori, în organizare s-au implicat și Mihaela Muraru-Mândrea, fondatoarea Centrului pentru Științe Prospective, Creativitate și Ficțiune „String“, Monica Nicolau, Iulia Anania și Adrian Bãnuțã.

1993 a marcat definitiv transformarea taberei, prin intrarea pãrții de științã, adusã de profesorul Florin Mun- teanu, sosit la acea vreme împreunã cu cenaclul String. Alãturi de acesta au „aterizat“ pe insulã și primele computere, superperformante la acea vreme, 286 și 386. A fost prezentã și editura Nemira, prin fondatorul Valentin Nicolau și directorul Vlad T. Popescu. În 1994, au fost aproape 400 de participanți, cel mai aglomerat an de pânã atunci, iar coordonarea pãrții de creație SF i-a revenit scriitorului Aurel Cãrãșel. Urmãtorii ani au fost caracte- rizați de un echilibru între partea de SF și cea de științã. Între timp, pe insulã au venit alți scriitori strãini de SF, precum Alain Le Bussy sau legendarul Robert Sheckley. În 1995, Florin Munteanu a înființat Centrul pentru Studii Complexe și a dezvoltat partea de științe prospective. A sosit alãturi de el profesorul Pierre de Hillerin, la acea vreme președintele Centrului pentru Studiul Problemelor Sportive, care începe o serie de cursuri captivante despre performanțele sportive și umane și despre psihologia sportului.

Acești ani au fost marcai de deschiderea și închiderea cu focuri de artificii, de cenaclurile de noapte la foc de tabãrã, de lecturile povestirilor premiate pe bacurile ponton, unde aveau loc majoritatea activitãților.

1996 și 1997 au fost ani reusiți, cu întreceri literare și de arte plastice, cursuri interesante, competiții. Deși în 1997 a plouat aproape tot timpul, fiind cel mai inundat an din istoria de 36 de ani a insulei, a existat o sinergie mare între participanți, fiind memorabile serile oferite de pasionații de chitarã, o performanțã ineditã a unei balerine pe malul Dunãrii, între sãlcii, competiții pre- cum simularea unui joc de șah inedit cu piesele repre- zentate de oameni și multe altele…

1998 a fost, poate, cel mai critic an. Sorin Repanovici, organizatorul principal al Atlantykronului, de fapt cel cãruia i se datoreazã longevitatea proiectului, s-a lãsat convins cu greu sã reia eforturile pentru realizarea taberei. Doar circa 100 de participanți, și a fost cea mai informalã tabãrã, cu excepția celei din 1990. Totuși, a existat un bac ponton, iar activitãțile au fost numeroase. Și cum dupã liniște vine furtuna… Marea transformare a Atlantykron-ului — o adevãratã „Pasãre Phoenix“ a evenimentelor cultural-științifice — a început în 1999, când tabãra a fost dedicatã Eclipsei totale de Soare de pe 11 august. În acest an, a sosit pentru prima datã pe insulã, ca invitat, David Lewis Anderson, la acea vreme preșe- dintele Centrului pentru Studiul Cãlãtoriilor Temporale (SUA). În urmãtorii ani, avea sã devinã organizator, în- drãgostindu-se de aceste locuri și de efemerii sãi locui- tori. Avea sã se implice mult pe partea logisticã și avea sã faciliteze prezența multor invitați din strãinãtate de-a lungul timpului.

La finele anilor ’90, au luat amploare cursurile și con- cursurile de artã plasticã, susținute de cãtre maestrul Aurel Manole și Valentin Ionescu. În 1999, pe insulã a venit unul dintre cei mai apreciați ingineri de sunet ai Româ- niei, Mihai Manea „Croco“, cel care avea sã dezvolte, de la an la an, partea de sunet, spectacol și lumini a Acade- miei.

Dacã în anii ’90 Atlantykron era o tabãrã de creație SF, în anii 2000, manifestarea s-a transformat în Academie de Varã multidisciplinarã. Schimbarea a fost fireas- cã și binevenitã, în pas cu vremurile. Atlantykron a fugit mereu de plafonare și s-a reinventat de fiecare datã când a fost nevoie. Anii ’90 au reprezentat o perioadã boemã, când tehnologia nu pãtrunsese atât de mult în casele și

 în viețile noastre. Atunci, participanții la primele ediții ale taberei de SF aveau la îndemânã doar un pix și o hârtie pentru a arãta tot ce pot la concursurile zilnice de prozã, eventual o mașinã de scris. La graficã, foloseau creioane sau cãrbune pentru a-și încerca mâna la con- cursurile ad-hoc. Programul era la fel de… boem. Marea majoritate a manifestãrilor se derulau într-un mod liniar. A fost vremea cenaclurilor de noapte, la foc de tabãrã, și a activitãților pânã în zori de zi.

Al doilea deceniu: Dezvoltarea

Noul mileniu a sosit. Marea transformare (începutã, pas cu pas, cu mai mult timp în urmã) a fost determinatã de organizarea, pe insulã, a Convenției Europene de Science Fiction din 2001, euROcon. Printre invitații de onoare de atunci s-au numãrat scriitorii Norman Spin- rad (la acea vreme, președintele Asociației Scriitorilor Americani [Profesioniști] de SF și Fantasy, deși este sta- bilit de mulți ani la Paris), Joe Haldeman, geneticianul britanic Jonathan Cowie și realizatorul Discovery Chan- nel, Barry Shaverin. Începând cu acel euROcon, Atlan- tykron a devenit oficial Academie de varã. Partea de știin- țã s-a dezvoltat mult, a apãrut conexiunea la internet pe insulã prin satelit, existau ateliere care se desfãșurau concomitent. Programul a devenit strict, începe la 9 di- mineața și se terminã imediat dupã 12 noaptea. Organi- zatorii au ședințe zilnice devreme, pentru a coordona eficient activitãțile. Secolul XXI este spiritual, dar apar- ține și pragmatismului, iar cine nu se conformeazã, are de pierdut. Transformarea reflectã metamorfoza socie- tãții în care trãim.

Inedita Academie, organizatã în naturã și departe de civilizația urbanã, a avut mereu ca scop accesul la cu- noaștere al tinerilor și reunește experți de talie mondia- lãși tehnologie de ultimã generație, pe o insulã care are mai puțin de 1 km2. Aici se desfãșoarã demonstrații științifice și cursuri de artã sau de comunicare așa cum în nicio școalã actualã nu se predau, participanții stând pe iarbã, sub cerul liber, sub stele. Aceastã „școalã fãrã ziduri“ atrage visãtorii, vizionarii, exploratorii lumii de mâine. Este locul în care arta și știința s-au împletit na- tural, generând viziunea unei noi lumi, germenii unei noi societãți.

Profesorul Florin Munteanu se implicã din ce în ce mai mult în organizare prin Centrul pentru Studii Complexe, atrãgând alãturi, începând cu 2001, și membrii Clubului științific UNESCO Cygnus din Suceava, care aduc pe insulã, în premierã, roboți și un telescop perfor- mant. Începând de atunci, colțul stâncos al insulei din- spre cetatea Capidava avea sã devinã punct de observații astronomice pe timp de noapte.

Primul deceniu al noului mileniu a fost marcat de dezvoltarea Academiei Atlantykron ca școalã de varã multidisciplinarã. În fiecare an, începând cu 2002, evenimentul a avut un tricou personalizat și un slogan.

• 2002 – „Aripi pentru viitor“,
• 2003 – „Privind spre viitor“,
• 2004 – „Proiectând viitorul“,
• 2005 – „Construind viitorul“ și „Cãpitan la 15 ani“
• 2006 – „Welcome to the Future“ („Bine ați venit în viitor“),
• 2007 – „Ex- plorând Universul“,
• 2008 – „Atlantykronv – O nouã generație“,
• 2009 – „Atlantykron – Unde ficțiunea devine realitate“,
• 2010 – „Viitorul te ascultã“,
• 2011 – „Universul din mintea ta“,
• 2012 – „Viitorul pe care îl vrem“,
• 2013 – „Ferestre cãtre viitor“,
• 2014 – „Ul- tima frontierã“,
• 2015 – „Dincolo de frontiere“,
• 2016 – „Amintiri despre viitor“,
• 2017 – „Insula viitorului“,
• 2018 – „Centenarium“,
• 2019 – „Millennium“,
• 2020 – „Noi orizonturi“.

Anii 2000 au reunit, în fiecare varã, sute de lectori, invitați, participanți din România, dar și din Statele Uni- te ale Americii, Republica Moldova, Canada, Italia, Germania, Rusia, Singapore, China și Thailanda. Am avut cursuri și ateliere cu tematici diverse, ca: Roboticã și inteligențã artificialã, Inițiere în graficã asistatã de com- puter, Știința Complexitãții, Teoria fractalilor și a hao- sului, Energii alternative, Biometrie, Radioamatorism, Jurnalism, Ecologie, Astronomie și astrofizicã, Science Fiction, Graficã și arte vizuale, „Zilele Aventurii“, Advertising, Supraviețuire, Leadership, Tehnica interviului, Planificarea și dezvoltarea carierei ori un curs interactiv de turism care a avut drept țintã crearea unui brand turistic al României.

În 2002, a venit pentru prima datã pe insulã și dr. Teodor Vasile, cunoscut psiholog, care capteazã rapid participanții și care, de atunci, nu a mai lipsit la nicio ediție. Cursurile de autodezvoltare personalã, de inițiere în Reiki, de arte marțiale sau meditația „Flacãra violet“ sunt câteva dintre darurile sale cãtre aceastã insulã.

Unul dintre organizatorii principali ai Academiei este Fundația World Genesis, fondatã de David Anderson și condusã de acesta, alãturi de Sorin Repanovici. Începând cu anul 2006, pe insulã a venit Heather Caton, care s-a implicat constant în gãsirea de noi provocãri pentru par- ticipanții de la Capidava și care recent a devenit preșe- dinta World Genesis.

Anii 2000 au reprezentat și reinventarea SF-ului pe insula. Principala manifestare de gen este, din 2004, „Pãturica rotundã“, o întâlnire zilnicã de dezbateri și discuții aprinse. Inițiatorul acesteia este gãlãțeanul Lucian Oancea, care a și sponsorizat multe concursuri cu volume SF. Din 2009, existã și „Wolf’s Pack“, un cenaclu activ și în restul anului la București. Alãturi de Lucian, un alt moderator este Ovidiu Petcu, unul dintre veteranii taberei. Printre temele abordate s-au numãrat: „Reviste- le SF din România“, „Viitorul — cenaclul sau clubul de SF?“ ori „Esențialul în SF“. Acest gen literar a fost pre- zent, de-a lungul anilor, pe insulã, începând cu renumita editurã Nemira, înființatã de Valentin Nicolau, conti- nuând cu editurile Amaltea și Diasfera, fondate de Cristian Cârstoiu, iar din 2016, în forțã, cu editura Pavcon, coordonatã de Constantin D. Pavel.

SF-ul nu a murit niciodatã pe Atlantykron. Dimpotrivã, aici se trãiește SF. Iatã câteva imagini sugestive: o insulã izolatã de civilizație, dar pe care se aflã sute de laptopuri, telefoane mobile și alte device-uri, observator astronomic, scenã, videoproiectoare și instalații de sunet. Apã, stânci, dar și bacuri ponton… Aceste lucruri i- au fascinat pe toți participanții, fie ei români sau strãini. O preocupare constantã a organizatorilor este sigu- ranța participanților. An de an, înainte de eveniment, sunt notificate autoritãțile naționale și locale ale statului: Prefectura Județului Constanța și Primãriile celor douã co- munitãți, Cernavodã și Topalu, direcția județeanã de sãnãtate, poliția, împreunã cu care se dispun mãsurile specifice pentru astfel de evenimente și se obțin toate auto- rizațiile necesare.Timp de 10 zile, 24 de ore pe zi, pe insulã se aflã o echipã medicalã, personal al Poliției de frontierã precum și o firmã privatã de pazã și protecție, pentru a asigura securitatea deplinã a participanților. Organizatorii și toți cei implicați în zona de securitate a participanților comunicã între ei prin sistemul radio cu circuit închis, pentru a minimiza timpul de intervenție în cazul urgențelor.

Un film de prezentare al Academiei de Varã Atlantykron, publicat pe YouTube în septembrie 2008, reali- zat și prezentat de David Anderson, a atins un numãr record pentru un film educațional în limba românã. Inti- tulat Exponential Times, filmul a ajuns în prezent la peste 8 milioane de vizualizãri!

Al treilea deceniu: Maturizarea

În 2011, Atlantykron a gãzduit și Convenția naționa- lã de SF, Romcon. În 2012, pe insulã a pãșit pentru prima datã Dumitru Dorin Prunariu, primul și deocamdatã unicul cosmonaut al României. Tot în acest an, au înce- put videoconferințele interactive cu doi specialiști de la Jet Propulsion Laboratory (NASA), Ravi Prakash și Erisa K. Stilley, prima fiind despre misiunea marțianã Curiosity. Aceste dialoguri cu NASA au devenit tradiție și au atras atenția maximã atât a participanților, cât și a mass-media.

În 2014, echipa Atlantykron a organizat, în partene- riat cu Innovation Travel și cu Autoritatea Naționalã pentru Turism, conferința „Dunãrea, comoara turisticã a României“, care a reunit peste 300 de participanți și in- vitați. În ziua evenimentului, naistul Nicolae Voiculeț a susținut un concert memorabil.

A devenit tradiție din 2012 ca organizatorii și invitații Atlantykron sã se reuneascã la finele fiecãrui an, înainte de Crãciun, pentru a schimba amintiri, impresii, idei și pentru a pune la cale ediția urmãtoare.

De-a lungul timpului, au fost pe insulã, și nu vor mai reveni, Harald Alexandrescu, Ion Hobana, Paul Rosner, Viorel Lazãr, Mihail Grãmescu, Ștefan Ghidoveanu, Ioan Gyuri Pascu, Arina Prunariu și alții. Așa cã, în 2015, or- ganizatorii au hotãrât sã genereze o ocazie optimistã de a ne revedea cu toții, chiar dacã în mediul urban. Eveni- mentul „Prietenii Atlantykron“ a fost organizat, pe 26 februarie 2015, la Restaurantul și Teatrul Elisabeta. Așa cum spunea și Sorin Repanovici: Anii trec, generațiile trec și este o bucurie sã ne revedem cu toții la bine, și în afara taberei.

În 2017, 30 de jurnaliști, bloggeri și agenți de turism, din România și din strãinãtate, veniți sã descopere potențialul turistic al regiunii Cernavodã în weekend-ul 28-30 iulie, în cadrul „Festivalului Dunãrii“, eveniment organizat de Innovation Travel și de Primãria orașului Cernavodã, au asistat la deschiderea Academiei Atlantykron și au participat la o conferințã dedicatã relației dintre individ și comunitate — „Orașul Quantic pentru oameni înțelepți“— dar și despre dezvoltarea și promovarea turismului dunãrean.

Viitorul

De-a lungul timpului, pe aceastã insulã au trecut probabil 10.000 de invitați, participanți, organizatori. Printre cei mai importanți ani ai Atlantykron s-au numãrat 1999, când ediția a fost dedicatã Eclipsei totale de soare, 2001, când insula a gãzduit Euroconul, Convenția Europeanã de Science Fiction, 2014, când Academia a aniversat 25 de ani de existențã, 2019, când Academia a aniversat 30 de ani de existențã și crucialul an 2020, primul an în care Academia a fost organizatã doar în spațiul virtual, din cauza pandemiei Covid-19.

Amintesc cã, începând cu 1995, Atlantykron a avut, aproape în fiecare an, o revistã dedicatã, care era tipãritã în câteva zeci de exemplare, dar distribuitã apoi pe dis- chete, CD-uri, respectiv online, în funcție de perioadã. Printre coordonatorii revistei s-au numãrat, de-a lungul timpului, Mara Popa, Marian Irimia, Aurel Cãrãșel, Traian Bãdulescu, Adrian Bãnuțã, Adina Stoicescu și Ion Gabriel Pușcã-Lupișor. De asemenea, existã și un Radio Atlantykron, al cãrui fondator a fost în 1992 Ștefan Ghidoveanu, traducãtor și realizatorul emisiunii Explorato- rii lumii de mâine, difuzatã de Radio România.

Academia Atlantykron a gãzduit de-a lungul anilor numeroase personalitãți, alãturi de cei menționați deja fiind de remarcat Vlad Alexandrescu, Cristian Presurã, Cristian Grețcu, Radu Dop, Alexandru Ecovoiu, Gheor- ghe Fodoreanu (ANAT), Peter Moon, Corneliu Chișu, Dan Farcaș, Leon Zãgrean, Guy Djoken, Chan Chow Wah, Randy Gordon, Florian Colceag, Dan Lucas, Ali- na Sorescu, formația Barock.

În toți acesti ani, o serie de publicații și de volume au fost dedicate Atlantykron. Revistele Anticipația, Jurna- lul SF, ANAT Media și Zin au avut numere speciale ori materiale ample. Almanahul Anticipația a avut o ediție specialã în 2014, dedicatã celor 25 de ani de Atlanty- kron și lansatã pe insulã. În 2001, David Anderson a re- alizat, prin Fundația World Genesis, alãturi de Mihnea Muraru-Mândrea și de Roxana Sava, volumul Enigma- Tec – provocãri ale minții. 101 enigme ale misterioasei Insule Atlantykron. Anul 2017 a adus, prin editura Pav- con, antologia Înstelatul Atlantykron, realizatã de Ale- xandru Mironov, Aurel Cãrãșel și Sorin Repanovici, iar în 2019, aceeași editurã a lansat monografia Atlantykron. Lunga varã fierbinte, al cãrei autor este scriitorul Aurel Cãrãșel.

Atlantykron a fost consemnat în alte sute, sau poate chiar mii, de articole în presa naționalã și internaționalã și în zeci de reportaje radio și TV. Mulți jurnaliști, mulți oameni de litere, mulți oameni de științã, mulți prieteni comuni știu ce înseamnã Atlantykron, deși nu au fost acolo. În anii ’90, poate și la începutul anilor 2000, unii spuneau, când se gândeau la ce se întâmplã pe insulã, în necunoștințã de cauzã: „locul unde se strâng ciudații ãia cu OZN-urile și cu SF-ul lor“. Acum percepția s-a schim- bat radical. Majoritatea spun: „acolo e ceva deosebit, se strâng elite, oamenii de acolo chiar prevãd viitorul“. Mulți pãrinți doresc sã-și aducã, pe viitor, copiii pe insulã. Per- cepția din prezent este normalã. Dupã cum spuneam, acum trãim SF. Au apãrut internetul, smartphone-urile, cursurile online. Au fost descoperite exoplanete. Rove- rele ajung unul dupã altul pe Marte. Avem o pandemie care a blocat lumea, dar nu civilizația. Comunicarea in- terumanã suferã transformãri radicale. Aspecte cu care noi, atlantykronienii, suntem obișnuiți sau pe care le-am anticipat cu mult timp în urmã. Așa cã unde sunt acei „visãtori“? De fapt, nu mai suntem „ciudați“, pentru cã mulți oameni își dau seama cã lumea în sine a devenit „ciudatã“.

Atlantykron nu te schimbã imediat. Așa cum suntem noi, românii, uneori cârcotași, ne putem întreba: ce ne-a adus și ce ne aduce Atlantykron? Mergem acolo doar sã asistãm la conferințe în iarbã, sã cunoaștem lume și sã ne distrãm? Ei bine, cred cã Atlantykron aduce mult. Pentru unii, tot! A schimbat generații. Și la propriu, și la figurat.

Și cã tot vorbim de generații, alãturi de Sorin Repanovici, Cristian Panfilov, Nicolae Dobre sau Gabriel Grosu pe partea de logisticã, în ultimii 10 ani s-au implicat foarte mult medicii Radu Berca și Geo Bobârnac, IT-iștii Bogdan Cismariu și Bogdan Ioan, Mihai Gabriel, Alex Calinciuc, Adrian Dedu (fotograful oficial din ultimii ani), ca sã amintesc doar câteva nume. Tradiția revistei este continuatã de cotidianul coordonat de Adina Stoicescu și Ion Gabriel Pușcã-Lupișor (Asociația Adsum). Și vine urmãtorul val, pentru cã o parte dintre co- piii insulei se implicã în organizare. Amintesc aici de Gabriela și Cristina Repanovici, Mihaela Oprea, Noel Theodora și Dorlin Alessandra Vasile, Henri de Hillerin, Mihnea Grosu, Teodor Grosu, Vicențiu Grosu…

Este dificil sã amintesc toți organizatorii, instructorii și lectorii care au depus eforturi pentru continuitatea fenomenului Atlantykron. Cert este cã îi gãsiți pe toți pe site-ul evenimentului, www.atlantykron.org.

A venit pandemia Covid-19, care ne-a afectat global. Alexandru Mironov mutase de prin anul 2000 orizontul de așteptare cãtre un alt an-simbol: 2020. Acesta este un an de reflecție și de încercãri, care ne va reconfigura viitorul. Sperând cã vom avea ce învãțãminte sã tragem din acest an reper, așteptãm un Atlantykron normal în curând. O Academie de varã dincolo de maturizare, care se va reinventa și va renaște, cu siguranțã, ca de obicei. În acest an am descoperit și importanța Atlantykronului virtual. Cred cã ar fi bine ca înainte, respectiv dupã Atlan- tykronul insular, sã sãdim semințele discuțiilor de pe insulã, respectiv sã tragem concluziile, într-un cadru vir- tual. Ediția virtualã din acest an s-a bucurat de succes, în ceea ce privește ideile dezbãtute, numãrul de invitați și de participanți și implicarea organizatorilor. Din pãcate, ne-a lipsit insula și empatia comunicãrii fațã în fațã. Ori- cum, pe tot parcursul lunii august, zeci de nostalgici ai insulei și-au instalat independent corturile, încercând sã retrãiascã atmosfera. A fost chiar frumos, dacã ne gândim cã, în paralel cu virtualul, zeci de atlantykronieni au ținut sus și stindardul realului.

Sunt sigur cã și dacã nu vom mai fi noi (iar un orga- nizator implicat și dedicat precum Sorin Repanovici este greu de gãsit), copiii și copiii copiilor noștri vor conti- nua povestea. Pentru cã Atlantykron este o poveste fãrã sfârșit…

Alexandru Mironov

Alergãtorul De Cursã Lungã

L-am cunoscut ca adolescent capabil sã organi- zeze deplasãrile „cãrãșeilor“, transformân- du-le în aventuri fabuloase pentru viața lor de elevi. Se duceau tooocmai la Iași sau la București sau la Craiova, cãlãtoreau claie peste grãmadã, înghesuiți într-un compartiment de tren, o clasã întreagã a profesoru- lui lor, Aurel Cãrãșel, în ziua urmãtoare aveau sã se în- tâlneascã cu scriitori adevãrați și cenacliști feroce și sã deschidã cãrți și reviste ce aveau sã le cânte poezia com- puterelor, a roboților și a astronavelor îndreptându-se spre Marte sau Venus, sau alte sisteme solare, sau alte gala- xii… Pe Sorin Repanovici n-aveai cum sã nu-l observi, sãrea în ochi, un puști dezghețat, politicos, bine crescut și, cum se și cuvine, debordând de vise. Ba chiar de vise pe care, în subconștient, plãnuia sã le și îndeplineascã. Instinctul meu de educator constructor de oameni m-a fãcut sã rãmân cu ochii pe el, sã-l urmãresc cum crește, cum se înalțã și în admirația colegilor, dar și în conside- rația dascãlilor lui, pãtrunzând binișor chiar în intimita- tea greilor fandomului — ceea ce s-a întâmplat mai ales dupã ce „cãrãșeii“ s-au declarat „atlantykron-iști“și s-au apucat sã-și întemeieze un regat pentru visele lor, o insulițã pe Dunãre. Insulița s-a dezvoltat, transfor- mân-du-se în „Academie“ sub ochii și cu participarea membrilor fandomului SF, crescând în importanțã odatã cu statura adolescentului, apoi a tânãrului, apoi a omului responsabil care a devenit Sorin Repanovici. O întâm- plare specialã mi-a întãrit convingerea cã se poate conta pe el. Prin 1993-1994, ocupant al fotoliului de ministru al MTS, mi-a venit ideea lansãrii spre lume a copiilor și tinerilor de valoare pe care îi avea țara; asta se întâmpla într-o perioadã în care, mai ales din cauza mineriadelor și a Pieței Universitãții, țara ne era pur și simplu persecu- tatã pe plan internațional, așa cã am hotãrât sã trimit la Consiliul Europei, în chiar ziua în care se discuta primi- rea României în organismul european, un comando de premianți, 250 de olimpici la toate disciplinele școlare. Pentru organizare, dupã ce am fost amânat, de fapt refuzat politicos de colegii de la protocol și de MAE, mi-a venit ideea sã caut sprijin la tinerii din cenaclurile SF, i-am convocat la minister pe Sorin Repanovici, pe Cãtãlin Grosu și pe alți câțiva și le-am dat sarcinã sã realizeze imposibilul, adicã, pe-(foarte)-repede-înainte: sã obținã de la Ministerul Educației listele cu câștigãtorii olimpia- delor școlare, sã-i gãseascã pe elevi care de pe unde erau, sã le facã pașapoarte și sã le obținã vize de transfer pen- tru toate țãrile pânã la Londra. Iar junii proaspãt angajați, tocmai pentru cã li se spusese cã „nu se poate“, chiar au realizat, într-o singurã lunã, imposibilul, astfel cã cinci autocare cu 250 de copii și adolescenți români frumoși și deștepți au ajuns la Strasbourg și au irumpt în hemiciclu taman la momentul potrivit, când lucrãrile stãteau sã în- ceapã. Violonistul Alexandru Tomescu, atunci proapãt laureat al concursului național de vioarã, a interpretat Imnul Europei, câștigãtorii olimpiadelor la limbile fran- cezã și englezã și-au ținut discursurile în acele limbi, amfiteatrul se umpluse, lumea largã i-a aplaudat, politica externã româneascã marcase un adevãrat triumf. Dupã aceea, „Cãlãtoriile premianților“ au intrat în rutinã, pe Sorin l-am angajat ca „protocolist“ la minister, îl urmãream cum creștea și se dezvolta, chiar începusem sã cred cã, într-un viitor politic pe care mi se pãrea cã îl pot influența, ca fost Consilier Prezidențial și fost membru al Guvernului, voi reuși sã-l impun pe eșichierul politic. Era numai bun de demnitar în Ministerul Tineretului și Spor- tului și, chiar dacã istoria anilor ce au urmat a curs altfel, intuiția mea a rãmas corectã, pentru cã Repa, cum îi spun toți prietenii, s-a dovedit un luptãtor de rasã, tenace, ima- ginativ și, mai ales, capabil de empatie. Marea lui reali- zare este acest experiment unic — nu exagerez — în școa- la lumii, care se numește Atlantykron, insulița academie de varã unde literatura, artele, științele sunt gustate, an de an, de tineri de toate vârstele — acțiunea, profund originalã, a împlinit 30 de ediții neîntrerupte, în anul Covid, firește, am luat vacanțã forțatã (trebuia sã-l fi vã- zut pe Sorin cum suferã, deși a organizat totuși, pe par- cursul mai multor zile, o ediție on line, cu participanți din lumea întreagã). Dar nu mã îndoiesc cã fenomenala aventurã va continua. La urma urmei, Școala este obligatã sã se schimbe; școala româneascã, școala lumii, de ce nu am lua ca reper fenomenul Atlantykron?

Societatea l-a apreciat și l-a aplaudat permanent pe luptãtor. Nãstrușnicul adolescent din anii ’80 este, de câțiva ani, Cetãțean de Onoare al urbei natale, Cernavo- dã. În Capidava, localitatea înecatã în praf de lângã vechea cetate, s-au deschis câteva pensiuni tocmai pentru participanții mai puțin zglobii la tabãra insularã Atlantykron. Așa cã mai tânãrului meu prieten i se potrivește perfect versul lui Octavian Goga: „Și m-am trezit cã-mi spune satul Dumneata…”.

Adela Ghidoveanu

De ce m-am nãscut în același an în care a avut loc prima ediție a Academiei de Varã Atlantykron. Avem aceeași vârstã, dar Atlantykron pare sã nu oboseascã și sã nu cunoascã ce înseamnã trecerea timpului.

Atlantykron e un loc mitic, unde timpul se oprește, unde se întâlnesc sufletele rãtãcite, boeme și dornice de visare, laolaltã cu sufletele dornice de cunoaștere, de explorare și de deslușire a misterelor Universului, cum altfel, decât prin științã. E un loc unde poți interacționa cu oameni de știin- țã, scriitori, jurnaliști, ingineri și profesioniști din foarte multe domenii și din arii total diferite. Însã cel mai mult cunoști oameni, omul din spatele fiecãrei profesii, așa cum nu ai ocazia altundeva.

Pot sã spun cã am crescut odatã cu Atlantykron, une- le dintre primele mele amintiri fiind de pe aceastã insulã pustie, minunatã, ruptã parcã de lume, care a prins viațã tot mai mult de la an la an. Îmi aduc aminte cum mama și tata mã lãsau în grija prietenilor lor sã explorez insula și natura, atunci când tata avea de pregãtit programele de science-fiction sau de radio pe care le gãzduia pe insulã. Sau de nopțile în care trebuia sã mã culc, dar eu eram fascinatã de mișcãrile ondulate ale bacului la miez de noapte, când totul se zguduia sub pașii de dans ai oame- nilor veseli pe care tata îi trezea la viațã cu celebra discotecã de pe bac. Eram micã, aveam trei ani, dar și acum tresar când aud What is Love al lui Haddaway, iar primul lucru care îmi vine în minte sunt acele seri minunate, la care am fost martor tãcut.

Unul dintre farmecele acestei tabere de varã este cã în fiecare an te întorci câștigat, mai bogat în experiențe și, mai ales, cu o dorințã arzãtoare de a reveni neapãrat anul urmãtor. Timp de zece zile, mica insulițã de lângã ruinele cetãții antice Capidava, din apropiere de Cerna- vodã, devine centrul Pãmântului pentru sute de oameni de pe tot globul, ce se reunesc pentru a participa la atelierele și conferințele organizate, pentru a socializa, pentru a bea o bere cu prietenii pe care, poate, în restul anului nu apucã sã-i vadã, pentru a fi ei înșiși, trãind pasiunea cea mai mare: dragostea pentru science fiction.

Ce m-a uimit la tatãl meu, și ulterior am descoperit cã este valabil pentru majoritatea fandomului, este cã pasiunea pentru acest tip de literaturã depãșea anumite bariere, este o dragoste purã pentru un gen literar care te face sã explorezi un infinit de lumi și de universuri posibile, dar care oferã și teme mari de gândire. Cumva, mi- a insuflat-o și mie, eu fiind mai atrasã de un SF filosofic, în stilul lui Philip K. Dick, autorul preferat al tatãlui meu. Pentru mine, Atlantykron face parte din „familie“, este locul unde am copilãrit, am crescut, m-am maturizat și mi-am descoperit o parte din pasiuni. Un loc unde am revenit cu drag de fiecare datã, unde am strâns unele din cele mai frumoase amintiri și unde am fost mereu o rãs- fãțatã, dupã ce am primit porecla de „copilul SF“. Aici am stat nopți la rând și am privit cerul acoperit de un covor de stele, mi-am pus zeci de dorințe urmãrind ulti- mele clipe ale stelelor cãzãtoare, aici m-am chinuit o sãptãmânã sã învãț sã îmi scriu numele în japonezã, am fost fascinatã de teoriile științifice care mi-au deschis mintea, am legat prietenii frumoase, am avut discuții filosofice despre viațã la ceas târziu sau am dansat pânã dimineațã.

Zilele erau pentru știința creierului, nopțile erau hranã pentru suflet. Dacã ziua te puteai bucura de ateliere despre roboticã, inginerie spațialã, inteligențã artificialã, teoria complexitãții, astrofizicã, graficã, arte vizuale sau instrumente muzicale, seara te puteai delecta cu focuri de tabãrã sau cu atelierul de astronomie, care devenea regele insulei — toatã lumea voia sã exploreze cerul prin lentila micã a telescopului — și care îți lãrgea atât de mult orizontul de cunoaștere. Ai 24 de ore în care nu te poți plictisi, în care gãsești continuu ceva de fãcut, de explorat și de învãțat, totul într-un mod plãcut, relaxant și distractiv.

Un lucru e sigur: nu am cunoscut niciodatã un om care sã vinã pentru prima datã pe Atlantykron și sã nu-și doreascã sã revinã anul urmãtor. Este farmecul acestui loc special, peste care organizatorii și oamenii dedicați care se implicã mereu, pentru ca aceastã tabãrã sã poatã avea loc an de an, reușesc sã arunce o mantie magicã ce înconjoarã micuța noastrã insulițã de pe malul Dunãrii. Oricine ar trebui sã vinã mãcar o datã la Atlantykron, garantez cã o sã plece acasã mai bogat, atât uman, cât și intelectual, dupã întâlnirea cu personalitãți de renume, de la care are ocazia sã învețe lucruri extraordinare, fie la o bere, fie în cadrul atelierelor dedicate.

Atlantykron este un loc cu o personalitate proprie, o insulã a viitorului, așa cum a fost numitã de fanii înrãiți, care nu rateazã nicio ediție. Pe Atlantykron, timpul și spațiul se dilatã, iar pentru zece zile, sute de oameni sunt prinși în propriul lor univers, de unde nimeni nu ar mai pleca… Noi suntem trecãtori, însã Atlantykron va dãinui pentru totdeauna.