information_security_logo

Securitatea informației – între mit și realitate

Era digitală în care ne aflăm, ne ajută să evoluăm cu o viteză uluitoare, însă acest beneficiu are si un cost pe măsură.
Oamenii își pierd atributul unicității, atunci când navighează pe internet, aspectele care îi fac unici fiind translatate în informație prin diverse metode, astfel prin structurarea informației ne pierdem capacitatea umană și devenim tabele de informație într-un ocean digital.
Fără să știm, la fiecare utilizare a unui dispozitiv digital, date care ne caracterizează sunt colectate și transmise în eter, iar cu ajutorul acestora este construit un profil al utilizatorului. Acest profil informațional conține de cele mai multe ori date de identificare a persoanei precum: locații de accesare, dispozitive folosite (modele, versiuni, etc), IP-uri publice și private, adrese, timpii de accesare, cuvintele cheie specifice paginilor web accesate, istoricul activității online și nu numai. Clasificând aceste informații, companiile obțin o bază de date cu informații despre fiecare persoana care le accesează serviciile. Din păcate de cele mai multe ori aceste procese de colectare de informații se desfășoară fără cunoștința și acordul explicit al utilizatorului.

Pornind de la acest context vom explora împreună tehnicile folosite pentru colectarea informațiilor în mediul online, dar mai important, cum ne protejăm împotriva acestor activități. Securitatea informației a devenit topicul cel mai fierbinte în ziua de astăzi când, cunoașterea este cheia succesului atât pe plan personal cât și cel profesional. Pe măsură ce inteligența artificială și modelele de automate celulare devin tot mai întâlnite în soluțiile software din ziua de astăzi, mecanismele de protecție devin și ele tot mai complexe, astfel cel mai important lucru pe care-l putem face este să conștientizăm riscurile la care ne expunem și să învățăm cum să ne protejăm.

In cadrul acestui workshop veți avea posibilitatea să vedeți cum, în general, serviciile online gratuite costă defapt cel mai mult, costul fiind reprezentat de informațiile personale pe care utilizatorii le oferă furnizorului de servicii. Vom utiliza aplicații specializate care fac posibilă vizualizarea informațiilor colectate, ce informații există deja despre fiecare dintre noi în mediul online fără ca noi să știm acest lucru și cum sunt folosite toate aceste informații pentru a fi influențați în alegerile noastre.

Până ne vom întâlni la Atlantykron vă las acest film realizat de CollegeHumor ca preview pentru topicul acestui workshop:

 

Instructor: Mihai Oprea